AVITECH – Partener în proiectul național „Clasa viitorului”

AVITECH face un nou pas în procesul de modernizare a învățământului românesc prin implicarea, în calitate de partener, în cadrul  proiectului național „Clasa viitorului” dezvoltat de Ministerul Educației Naționale împreună cu Google România. Proiectul are ca obiectiv facilitarea accesului elevilor și profesorilor români la noi tehnologii, contribuind astfel la creşterea calităţii actului de învăţare.

Proiectul se va desfășura în mai multe etape și este structurat pe mai multe componente. O primă fază constă în implementarea unor proiecte pilot privind introducerea noilor tehnologii în educaţie, în trei unităţi de învăţământ din România.

Prima dintre aceste unități a fost Liceul Tehnologic ”Doamna Chiajna” din satul Roşu, comuna Chiajna. Pe 08 mai 2014 aici a avut loc evenimentul de lansare a acestui proiect, în cadrul căruia s-a semnat contractul de parteneriat dintre Minister și Google România și s-a făcut o sesiune demonstrativă cu instrumentele și aplicațiile integrate în cadrul unității de învățământ.

AVITECH oferă pentru proiectele pilot echipamente didactice interactive de la renumitul producător canadian SMART Technologies. Clasele vor fi dotate cu tablă interactivă SMART Board cu videoproiector integrat, cameră interactivă de documente și o suită de aplicații software dedicate.

“Tablele oferite sunt sisteme integrate multi-touch, instrumente de învățare interactivă și colaborativă ce deschid elevilor, printr-o simplă atingere, un univers întreg de cunoaștere. Cu ajutorul camerelor de documente profesorii vor putea aduce și prelucra în mediul digital resursele existente de pe suport fizic precum cărți sau manuale. Profesorii își vor putea crea lecții captivante utilizând aplicația SMART Notebook; elevii vor putea vizualiza și interacționa cu obiecte și scene 3D prin intermediul aplicației Smart 3D Tools, iar lecțiile de matematică vor deveni mai ușor de înțeles și mai atractive utilizând uneltele dedicate din cadrul aplicației SMART Math Tools. Echipa noastră va efectua cursurile de instruire a profesorilor în utilizarea acestor echipamente astfel încât aceștia să le poată integra rapid și cu ușurință în cadrul orelor de curs.”, a declarat în cadrul conferinței de presă Camelia Achelăriței, Product Manager, AVITECH.

Parteneriatul încheiat cu Ministerul Educației Naționale constituie încă un pas în utilizarea uneltelor digitale în învăţământul din România. Ne dorim ca acest proiect să trezească interesul cât mai multor școli care să aducă în sala de clasă cele mai noi tehnologii digitale, transformând procesul de învățare într-unul modern, dinamic, interactiv.” a spus Dan Bulucea, Country Manager Google România.

Ne-am propus introducerea acestor mijloace în clasă - table digitale, lecţii digitale, managementul digital al claselor şi al şcolilor, pentru că, dacă am teme pe care mi le fac pe tabletă, asta înseamnă că profesorul, înainte să intre la oră, ar putea să ştie cine şi-a făcut tema şi cine nu şi-a făcut tema şi să pregătească întâlnirea cu elevii mult mai bine", a declarat Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie.

Ceilalți parteneri implicați în realizarea proiectului sunt: Idilis, care a asigurat conexiunile Internet; Intel, care facilitează accesul la ultimele tehnologii și completează seria de traininguri adresate profesorilor; Lenovo, care asigură dispozitivele pe care le vor utiliza elevii și Siveco, care va oferi conținutul digital interactiv adaptat cerințelor curriculei naționale.

Doresc să aflu mai multe detalii despre soluțiile pentru educație oferite de AVITECH