BMS

BMS

AVITECH se numără printre cei mai importanţi integratori de soluţii complete de automatizări şi Building Management Systems (BMS).

Implementarea unui BMS într-o clădire asigură controlul în ansamblu al mediului exploatat, aducând beneficii importante atât proprietarului, locatarilor, cât şi echipelor de mentenanţă.

  • Reducerea costurilor cu energia electrică
  • Reducerea costurilor de administrare
  • Reducerea costului de întreţinere a echipamentelor
  • Asigurarea controlului asupra clădirii atât de la dispecerat cât şi remote
  • Obţinerea unor parametri de confort specifici activităţilor desfăşurate
  • Minimizarea timpului de intervenţie pentru remedierea defecţiunilor
  • Răspuns rapid la cererile utilizatorilor
  • Creşterea duratei de viaţă a instalaţiilor şi echipamentelor

Flexibilă din punct de vedere al structurii, o soluţie BMS poate fi configurată pentru orice regim de funcţionare, cu scenarii prestabilite, iar o extindere ulterioară poate fi efectuată foarte uşor.

Marele beneficiu al unui BMS îl reprezintă posibilitatea de a controla centralizat toate echipamentele electrice şi mecanice dintr-o clădire şi uneori chiar din zona adiacentă a acesteia. Între acestea pot fi enumerate:

  • Instalaţii HVAC
  • Contorizări electrice şi termice
  • Tablouri generale de distribuţie şi tablouri electrice ale consumatorilor
  • Grupuri electrogene
  • Instalaţii apă
  • Sistem de ascensoare
  • Alte utilaje şi echipamente
  • Iluminat, umbrire şi protecţie solară
  • Sisteme de securitate şi siguranţă

Aplicabilitatea soluţiilor de BMS este deosebit de vastă - de la spaţii industriale (combinate siderurgice, fabrici, spaţii de depozitare) clădiri de birouri, hypermarket-uri, mall-uri, până la hoteluri, bănci, instituţii de învăţământ, spitale, clădiri rezidenţiale.

Funcții

  • Monitorizarea în timp real a stării sau a valorilor parametrilor din sistem
  • Controlul parametrilor în vederea obţinerii valorilor dorite de utilizator
  • Înregistrarea valorilor în baza de date a sistemului la intervale de timp prestabilite de către utilizator și utilizarea acestora în crearea de rapoarte periodice
  • Semnalizarea alarmelor în cazul apariţiei de defecţiuni în funcţionarea subsistemelor monitorizate
Furnizori Referinte bms