Două minute. De atât are nevoie o mică scânteie pentru a produce o flacără, care apoi să capete amploarea unui incendiu. De aceea, viteza și acuratețea detectării incendiilor sunt cruciale pentru siguranța ta și continuitatea operațională. Sistemul AVIOTEC IP starlight 8000 dezvoltat de Bosch detectează flăcările și fumul direct la sursă, pe baza unor algoritmi. Astfel, capacitatea de detectare a unui posibil incendiu este mult mai rapidă decât un detector fix, instalat la nivelul tavanului.
Detecție incendiu cu camere video

AVIOTEC IP starlight 8000 este un sistem ce constă din camere video și un software integrat ce funcționează pe baza unor algoritmi inteligenți. În cadrul său, camera video scanează permanent zonele pentru a detecta posibilele surse de foc. Iar pentru aceasta se bazează pe modul în care se comportă flăcările și fumul în anumite medii.
Astfel, trăsăturile specifice focului deschis, precum culoarea, forma flăcării ce pâlpâie și gradul de iluminare (cu emanare de căldură) sunt recunoscute în doar câteva secunde, cu maxima fiabilitate. Același principiu se aplică și în cazul fumului.
Detectare video a fumului

Detectia incendiilor bazată pe video utilizează capacitatea diferitelor tehnici de analiză care examinează imaginile în direct pentru a identifica focul. Comparativ cu camerele cu infraroșu și cu imagini termice, AVIOTEC utilizează analize optice pentru a detecta flăcările și fumul. În ultimii ani, tehnologia de detectare a incendiilor s-a diversificat în termeni de aplicații și stabilitate, datorită utilizării inteligenței artificiale.
Detecția fumului: model fizic de fum bazat pe deplasarea sa pe verticală și pe mișcarea constantă a fluxului de aer
Detecția flăcării: pe baza parametrilor de incendiu, a formei flăcării, a gradului de iluminare, a flăcării ce pâlpâie
Inteligența artificială: abordare unică pentru decizia de alarmă și combinarea algoritmilor fizici cu inteligența artificială
Analiza video inteligentă: analiza direct integrată ce poate fi folosită simultan pentru detectia incendiilor și supraveghere video în orice mediu
Pe lângă soluțiile oferite de Bosch, camerele Mobotix și sistemele FLIR aduc propriile lor inovații în acest domeniu. Camerele oferite de Mobotix sunt cunoscute pentru durabilitate și capacitatea de operare în condiții meteorologice nefavorabile, oferind imagini calitative chiar și în condiții de iluminare scăzută. Aceste caracteristici pot ajuta în monitorizarea zonelor extinse sau cu schimbări constante ale fenomenelor meteorologice, unde detectarea rapidă a fumului sau flăcărilor poate preveni catastrofe.
Tehnologia FLIR este specializată în imagistica termică, permițând detectarea variațiilor de căldură asociate cu izbucnirea unui incendiu. Sistemele FLIR pot identifica rapid sursele de căldură anormale, chiar înainte ca flăcările să fie vizibile, asigurând o alertă timpurie în prevenirea incendiilor.
Soluția completă, indiferent de provocare
Condiții ambientale – Praful, murdăria și condensul împiedică funcționarea fiabilă a detectorilor standard. În aceste condiții, beneficiind de o carcasă robustă, AVIOTEC va funcționa fiabil și cu minimum de efort de întreținere, asigurând monitorizarea eficientă a perimetrului împotriva incendiului.
Tavane înalte – Până să ajungă la detectoarele de tavan, fumul rezultat de la o flacără inițială de mici dimensiuni se diluează. Mai mult, dacă încăperea are sisteme de ventilație, fluxul de aer poate dispersa fumul, însă fără a stinge flacăra. De aceea, AVIOTEC detectează incendiile acolo unde încep, permițând verificarea imediată a alarmelor. Acest lucru accelerează timpii de reacție și îmbunătățește răspunsul de intervenție.
Condiții slabe de iluminare (întuneric, semiîntuneric, alternanță zi/noapte) – Iluminarea suplimentară separată în infraroșu permite monitorizarea spațiilor și încăperilor neluminate pe timpul nopții. Sistemul comută automat între modul noapte și modul zi, în funcție de lumina ambientală (setată la un prag predefinit).
Variații de activitate umană în zonă – În funcție de perioadă, aglomerația poate varia în unele perimetre. AVIOTEC permite ajustări programate ale sensibilității pentru detectarea incendiilor, oferind până la trei moduri de supraveghere individuale, în funcție de nivelurile de activitate ale zonelor monitorizate și de ora din zi.
Spații semideschise – Detectarea incendiilor în spații semideschise este dificilă din cauza influențelor factorilor de mediu, precum vântul sau lumina soarelui. AVIOTEC permite detectarea incendiilor în aer liber în apropierea clădirilor, acolo unde aproape nicio altă tehnologie de detectare nu este disponibilă. Permite detectarea fumului și a flăcărilor chiar și în condiții de vânt. Algoritmul bazat pe inteligență artificială reduce alarmele false nedorite și optimizează fiabilitatea detectării.
Arii de aplicabilitate
Provocare: Deșeurile amestecate și viteza mare de propagare a focului necesită detectarea timpurie a incendiului, pentru o reacție rapidă.
Soluție: AVIOTEC poate identifica flăcările și fumul în câteva secunde. Detectarea se face direct la sursă.
Provocare: Mediile umede sau cu mult praf din depozitele de reciclare și deșeuri pot provoca probleme funcționale sistemelor obișnuite de detectare a incendiului.
Soluție: Camera video de detectare a incendiilor AVIOTEC nu e afectată de umiditate și praf.
Provocare: Umiditatea și praful cresc cerințele stricte de întreținere în cazul soluțiilor standard de detectare a incendiului, traduse ulterior în costuri și timpi de nefuncționare.
Soluție: Camera video AVIOTEC dispune de o carcasă de protecție antipraf și antiumiditate.
Provocare: Deșeurile, reziduurile și ambalajele ușor combustibile depozitate în aer liber, expuse intemperiilor și riscului de incendiu, sunt complet neprotejate.
Soluție: AVIOTEC este conectată la un VMS (Visual Management System) sau un tablou de incendiu ce poate fi instalat în spații exterioare. Tehnologia se poate adăuga la camerele de supraveghere existente.
Echipamente

Industria celulozei și hârtiei
Materiile prime folosite pentru crearea hârtiei sunt foarte inflamabile. La fel și substanțele chimice pentru multe dintre procesele de producție. Mediile de producție umede și tavanele foarte înalte fac ca detectoarele tradiționale de incendiu să nu fie alegerea optimă. Este motivul pentru care BOSCH oferă o soluție de detectare a incendiilor pe baza camerelor video, care recunosc rapid fumul și focul de la sursă, declanșând alertă înainte ca incendiul să se răspândească.

Industria aeronautică
Având tavane foarte înalte, hangarele pentru aeronave nu se pot monitoriza cu metode tradiționale de detectare a incendiilor, deoarece pot provoca numeroase alarme false și nu reacționează suficient de rapid. Prin combinația de recunoaștere a flăcării și fumului, camerele video AVIOTEC depășesc detectarea video a fumului și permit utilizatorilor să identifice un incendiu foarte devreme, la sol, înainte de a se răspândi.

Depozite logistice / industriale
Provocările ce țin de siguranța la incendiu sunt unice pentru depozitele logistice. Ambalajele sunt adesea din hârtie și carton, plus adezivi, iar împreună pot forma materialul perfect de aprindere, mai ales atunci când în apropiere sunt surse de căldură sau echipamente electrice. Iar depozitele outdoor, folosite ca extensie a clădirilor principale, sunt și mai provocatoare. Sunt în mod constant vulnerabile la incendii și vandalism, iar structura lor deschisă face ca detectoarele de fum să fie inutilizabile.

Tuneluri
Datorită circulației aerului în tuneluri, detectoarele liniare de căldură pot avea probleme în identificarea surselor de foc. Camerele AVIOTEC pot detecta chiar dacă fumul și căldura se deplasează pe orizontală. Mai mult, pot funcționa în paralel și ca o cameră de securitate. Mașini oprite, pietoni, mașini care se deplasează în direcția greșită, obiecte pierdute, încălcarea marcajelor sunt doar câteva exemple de analize care pot rula în paralel cu detectarea incendiului. AVIOTEC asigură o detecție de până la 100 m distanță de punctul de instalare al camerei.
Servicii complete, proiecte la cheie
Pentru Detecția de Incendiu, AVITECH oferă o gamă completă de servicii: Consultanță și Proiectare, Autorizare IGSU, Procurare echipamente, Execuție Lucrări Instalații, Programare, Mentenanță și Suport tehnic.
AVITECH poate proiecta și instala sisteme de detecție incendiu care să corespundă diferitelor standarde: IGSU, VdS, FM.
Un rol aparte îl acordăm procesului de integrare a sistemelor de detecție incendiu cu alte sisteme și instalații ale clădirilor: Supraveghere Video, Control Acces, Sisteme Integrate de Securitate (PSIM), Alarmare Vocală, Automatizări BMS.
Întrebări frecvente
AVIOTEC IP Starlight 8000 utilizează camere video echipate cu algoritmi inteligenți care analizează în timp real imagini pentru a detecta flăcările și fumul. Acesta recunoaște caracteristicile specifice ale incendiilor, cum ar fi forma și culoarea flăcării, și gradul de iluminare emis de foc. Algoritmii avansați permit detectarea incendiilor direct la sursă, înainte ca fumul să ajungă la detectoarele tradiționale montate pe tavan.
AVIOTEC oferă o detecție mai rapidă și precisă a incendiilor, în special în condiții dificile, cum ar fi tavane înalte, medii cu praf sau umiditate, și spații semideschise. Spre deosebire de detectoarele de fum tradiționale, care pot fi afectate de fluxurile de aer sau de diluarea fumului, AVIOTEC detectează incendiile direct la sursă și este mai puțin susceptibil la alarme false.
Da, sistemul AVIOTEC IP Starlight 8000 este echipat cu funcții de iluminare în infraroșu care permit monitorizarea eficientă în condiții de iluminare scăzută sau întuneric complet. Camera comută automat între modul zi și modul noapte pentru a menține o detecție optimă a incendiilor, indiferent de condițiile de lumină ambientale.
Cauți un furnizor de Soluții Tehnice cu experiență dovedită?
Suntem bucuroși să te putem ajuta!